InstruIT - Unlimited Learning
Prima pagina Cursuri InstruIT Cursuri ECDL/ICDL Echipa InstruIT Evenimente organizate Cariere Contact
MISIUNEA NOASTRA   Misiunea noastra   VALORILE NOASTRE   Valorile noastre   CLIENTI   Clienti   
 
 

Cursuri ECDL

Cursuri

Contacteaza-ne!

"Prietenii mei de la ADOR", un proiect prin care elevii de liceu vin in sprijinul tinerilor cu Sindrom Down


Oradea, 30 Octombrie 2009 . În sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea a avut loc lansarea proiectului de responsabilitate socială „Prietenii mei de la ADOR”.

În cadrul proiectului elevii din 3 licee orădene – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” – vor învăţa să realizeze pagini web şi vor obţine o certificare internaţională în acest domeniu şi anume WebStarter. Ca aplicaţie practică a noţiunilor teoretice studiate elevii, împărţiţi pe echipe, vor realiza un site web despre un tânăr cu Sindrom Down.

Astfel liceenii vor interacţiona cu tinerii cu Sindrom Down, le vor afla preocupările, pasiunile dar şi problemele cu care se confruntă în societate, cu alte cuvinte vor deveni nişte buni „prieteni”.

Obiectivele proiectului:

1. Implicarea elevilor orădeni în proiecte de responsabilitate socială

2. Sprijinirea incluziunii sociale a tinerilor cu Sinfdrom Down

3. Conştientizarea faptului că Tehnologia Informaţiei şi Internetul pot constitui instrumente puternice în rezolvarea unor probleme sociale

Proiectul „Prietenii mei de la ADOR” va dura aproximativ cinci luni, şi se va finaliza cu prezentarea şi premierea site-urilor realizate de elevi pentru tinerii cu Sindrom Down. Acest eveniment se va desfasura in luna martie în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea. Cu acest prilej vor fi prezentate 20 de site-uri dedicate unor copii cu Sindrom Down, site-uri ce vor fi realizate de cei 80 de elevi care vor participa în proiect.

Beneficiarii principali ai acestui proiect sunt tinerii din cadrul ADOR. „Ne-am implicat în acest proiect deoarece viziunea Asociatiei Down Oradea este cea a unei lumi în care copiii, tinerii şi adulţii indiferent de dizabilitate, au şanse egale de a-şi atinge potenţialul, de a creşte armonios, o societate care respectă dreptul de a fi diferit, unic şi valoros, o comunitate care preţuieşte valori precum copilul şi familia, drepturile omului, credinţa in biruinţa binelui, demnitatea umană, egalitatea şi încrederea.”, spune doamna Lucia Ciobanu, Preşedinte ADOR.

Un merit deosebit în implementarea acestui proiect îl au profesorii din cele trei licee orădene care vor instrui gratuit elevii şi, de asemenea, îi vor îndruma pe copii în realizarea paginilor web dedicate tinerilor cu Sindrom Down.

Prietenii mei de la ADOR” se derulează sub patronajul Primăriei Oradea, şi cu sprijinul ECDL ROMANIA şi al Asociaţiei „instruIT”.

ECDL ROMANIA oferă un elevilor participanţi în proiect un discount de 20% din costul certificării Web Starter şi va premia site-urile realizate în cadrul Proiectului.

Asociaţia „instruIT” se va implica în procesul de certificare Web Starter a liceenilor, în coordonarea echipelor care vor realiza site-urile web şi va premia toţi participanţii la proiect, fie ei elevi sau copii cu Sindrom Down. „Aş vrea să se înţeleagă că Sindromul Down nu este o boală ci este un fel de a fi. Inocenţa lor, dragostea necondiţionată pe care aceştia o pot oferi fac din tinerii cu Sindrom Down nişte potenţiali prieteni de care cu siguranţă avem nevoie.”, spune Cristian Vereş, responsabil de proiect din partea Asociaţiei „instruIT”.


  Copyright Instruit.org 2007 Page by Netbase