Angajati cu certificate ECDL la ASP Bihor
Joi, 1 noiembrie 2007, a fost o zi deosebita pentru un numar de 24 de angajati ai Autoritatii de Sanatate Publica Bihor. Acestia au primit diplomele ECDL intr-un cadru festiv, prilej cu care s-a evocat efectul benefic pe care l-a avut cursul ECDL in cresterea performantelor la locul de munca datorita competentelor crescute in utilizarea calculatorului.
La acest eveniment a participat din partea ASP Bihor doamna Director Executiv Adjunct de Sanatate Publica Dr. Zoia Bitea care a avut numai cuvinte de apreciere la adresa cursantilor pentru efortul depus si pentru rezultatele obtinute, deoarece toti cei 24 de angajati inscrisi la curs au promovat examenele pentru obtinerea permisului ECDL. Doamna Dr. Zoia Bitea a mai adaugat ca acesta este doar un prim pas in ceea ce priveste pregatirea personalului din subordine atat in domeniul IT cat si in alte domenii specifice fiecarui loc de munca.
Din partea Asociatiei "instruIT" a participat domnul Vicepresedinte prof. ing. Iosif Curta care a tinut sa le multumeasca si sa-i felicite pe toti cursantii pentru abnegatia cu care s-au pregatit si pentru interesul aratat pe tot parcursul programului de instruire. Domnul Iosif Curta a tinut sa puncteze faptul ca obtinerea permisului ECDL certifica existenta unui nivel ridicat de competente in utilizarea calculatorului, competente in conformitate cu standardele recomandate de Uniunea Europeana.
Angajatii ASP Bihor considera ca au facut doar un prim pas in procesul lor de perfectionare, fapt dovedit de multimea de intrebari adresate reprezentantului Asociatiei "instruIT" despre alte cursuri cu certificare internationala atat din domeniul IT cat si din alte domenii.
|